sâmbătă, 9 februarie 2013

Arka lui Noa-Noa (2)



Nu apucară atunci pe loc să mai spună o vorbă, căci perechea de bursuci și cea de castori începură să se împingă și să se hârjonească până când doamna bursuc căzu din ambarcațiune. Lolo fluieră îngrijorată în vreme ce ursuleții panda începură să se agite cu frunzele lor de palmier. Văzând confuzia de pe ambarcațiunea din saltele și veste umplute cu aer, Lolo se aruncă după doamna bursuc, pe care o scoase din apă apucând-o de gât ca pe un pui jigărit. Era cât pe ce să sar și eu după tine, îi zise Spuki, scuturând-o pe Lolo de rochiță, ca să se usuce. Ar fi înțelept să nu te mai arunci după nimeni în apă, în caz că se mai întâmplă vreun accident, fiindcă doar doi oameni și atât există pe barca asta. Dacă vreunul din noi moare s-a zis cu lumea.
Mai mult de atât nu apucă să spună, întrucât fetița îi arătă buimacă un anumit lucru care plutea, acoperind mult din întinsul apelor. Era o barbă uriașă și albă, ocupând tot atâta spațiu cât o balenă care plutea în neștire, de parcă s-ar fi înecat de nu știu când și s-ar fi umflat ca un balon din cele înălțate cândva pe cer. Știu a cui este barba, șopti Lolo neliniștită, e a lui Doamne-Doamne. Am bănuit eu de mai multă vreme că a murit, dar nu am știut că s-a înecat, preciză atunci Spuki. Dar Lolo nu îl mai ascultă, ci sări înapoi în apă, ca să-i facă respirație gură la gură lui Doamne-Doamne. Of, Lolo, explodă atunci Spuki bosumflat, e doar o barbă uriașă și atât, nici măcar nu mai are ochi, gură și nas. De ce nu vrei să înțelegi că Doamne-Doamne s-a topit în apă și doar barba lui a mai rămas, strigă Spuki în urma lui Lolo și, în cele din urmă, chiar sări în apă după ea.
Întrucât, încâlcită în barba uriașă, Lolo era pe cale să se înece. Fetiței i se prinseseră mâinile și picioarele în șuvițele valvârtej ale bărbii, așa încât nu mai izbutea să înoate și să se țină la suprafața apei. Zărind-o cum se zbate, Spuki îi strigă să stea liniștită până o desface el din încâlceală, dar Lolo nu îl mai auzi, fiindcă înghițise prea multă apă. Spuki lovi cu brațele în ochiurile învălmășite ale bărbii uriașe, încercând să o taie și să o desprindă de pe Lolo, în același timp apucând capul fetiței, ca și cum acesta ar fi fost tăiat, ca să îl țină la suprafață. Respiră, Lolo, respiră, nu te opri, îi strigă el. Ochii lui Lolo erau deschiși și clipoceau. Dar Spuki nu era singur în încercarea lui de salvare. Elefanții, girafele, rinocerii și hipopotamii se aruncaseră și ei în ape, sfâșiind bucățile de barbă care se încâlciseră în jurul lui Lolo. Tigrii, panterele, leoparzii și leii, la rândul lor, rupeau bucăți din barba amăgitoare ca o plasă de păianjen, croind drum de ieșire din apa cea mare. Până la urmă, Lolo fu desfăcută din barba plutitoare, fiind mai apoi urcată pe ambarcațiunea din saltele, pe gâtul girafelor care funcționa ca o macara. Iar aici, Spuki o întoarse pe burtă și o apăsă până scoase toată apa înghițită din ea. Tij mâloi nil, pestum clavum divâdil, striga Spuki, în timp ce scotea apa din fetiță. Nimeni nu pricepu cuvintele lui, nici chiar Lolo care auzi cuvintele, ca prin vis, stâlcite.
Nu voi crede niciodată că Doamne-Doamne a murit de tot, fu primul lucru pe care îl rosti Lolo, cu ochii clipocind încă apoși. Până una-alta, eu am fost cel care te-am salvat, și nu Doamne-Doamne care mai degrabă a vrut să te înece, râse atunci Spuki, bucuros că fetița respira aproape firesc. Te rog, vino-ți în fire, fiindcă arka trebuie să o ia din loc, apele s-au înmulțit prea tare și suntem în pericol să ne scufundăm, dacă nu suntem atenți la felul în care cârmuim ambarcațiunea. Animalele și păsările care se aflau în arka lui Noa-Noa, dădură mai toate din cap, auzind spusele băiețelului. Of, Spuki, zise atunci Lolo, cu glasul ei obișnuit, iar te crezi Doamne-Doamne! Iar crezi că tu ai făcut Lumea și nimeni altcineva. Iată de ce va trebui să inventez cândva o mami a lui Doamne-Doamne, ca să te învăț minte să mai spui lucruri necuvenite. Vom trăi și vom vedea, râse atunci Spuki. Toate la vremea lor. Apoi arka lui Noa-Noa se urni într-adevăr, încărcată cu viețuitoare cum era, cu sau fără Doamne-Doamne.