joi, 29 decembrie 2011

hokin

Precizare:

În cartea Ținutul Celălalt există un papyrus alcătuit din poeme-jucărie, numite, pe scurt, jucării. Câteva jucării au fost scrise și după încheierea cărții, chiar dacă ele nu au mai intrat în manuscrisul final. Mai exact, ele au fost scrise, din plăcere pură și spirit hâtru, chiar știindu-se din start că nu vor fi publicate. Iată aici și acum o astfel de jucărie, dar neterminată, adică părăsită, abandonată pe parcurs. Chiar și neterminată, însă, ea tot jucărie este, fiindcă ar putea oricând fi continuată și încheiată.

hokin

(jucărie părăsită)

spuki şi lolo se treziră din visul lor de câteva luni

şi cotrobăiră prin vitrinele din orfelinatul-azil

după universuri prichindele şi rebele

poreclite astfel de un mag invalid pe nume hokin

lolo zări în sipetul lui tanti

două buburuze ciondănindu-se pentru o mărgea

şi fu de părere că doar acele buburuze puteau fi

universurile rebele visate cândva de hokin

în schimb băieţelul cârtitor cum era de obicei

căută mai întâi o lupă de jucărie

şi privi prin aceasta scamele de pe covorul din bucătărie

le ghici felul de-a se naşte şi de-a muri

până când fu convins că o scamă ascunde mai multe universuri-copii

lolo nu se lăsă mai prejos şi găsi în praful de pe vitrine

câteva grăunţe care înfloreau şi se risipeau ca şi când ar fi vii

şi nu-i luă prea mult timp ca să le numească universuri-copii

urmă o gâlceavă de zile mari între scame şi firele de praf

cele din urmă ziceau c-au fost visate de însuşi hokin

pe când scamele credeau de cuviinţă

că doar ele puteau fi numite universuri-copii

fiindcă au locuit dintotdeauna ciorapii lui hokin şi ale lui pălării

aşa încât spuki şi lolo pentru a pune capăt acestei gâlcevi

se hotărâră să călătorească până la magul invalid

care deja bolborosea prin ţevi

hokin avea ciorapi în dungi clonate

și pălării cu panglici bicolorate

hokin avea chiar și un smokin

(nu fructul ci vestita îmbrăcăminte dar fără G la sfârșit

așa încât cetitoriule nu te lăsa păcălit)

hokin nu avea mâna stângă deloc

iar ochiul drept îi paralizase într-un badog de conservă

însă mâna dreaptă avea lipită de degetul mare un cap de rezervă

magul schilod făcea oarecari vrăji într-o mansardă

cu terminațiile în țevile de la subsol

niște pești cu mutre de viespi înotau prin aerul umed

solzii lor foloseau la cântatul harfelor și al violinelor

și la antrenamentul cratițelor de la bucătăria sunătoare

hokin fusese mazilit cândva din imperiul magilor clarvăzători

și devenise invalid din pricina unui război

purtat cu anti-magii de la răsărit

care îi tăiaseră mâna și-l preschimbaseră în ciuntit

dar bucățile lui de trup tăiat nu dispăruseră în uitare

ci se topiseră în văzduhul din marochin și sare

de parcă o mumie din carnea lui ar fi fost păstrată la soare

parfumată și îmbrăcată în foste oscioare

în orice caz hokin știa să se gâlcevească

dar și să se negâlcevească

fiindcă ochii lui aveau pieliță de broască

p. s.

o jucărie părăsită nu înseamnă că nu mai are viață ci doar că viețile ei de jucărie au amorțit. o jucărie uitată înseamnă că ea a fost lăsată într-un ungher de unde nu oricine o poate zări. o jucărie se prăfuiește și se murdărește fiindcă așa se întâmplă cu toate lucrurile pe lumea asta. o jucărie căzută în nepăsare nu-și mai iubește felul de a fi și nici pe ceilalți din pricină că a uitat să facă asta. dar ea poate oricând să învețe să fie din nou jucărie dacă e descântată. cine știe să o cheme pe nume să o facă. și cine nu știe să o cheme pe nume să o facă. iar cine nu știe ce e aceea jucărie să afle acum. o jucărie părăsită e o mărgelușă căzută cu voia ei din șirag.

miercuri, 21 decembrie 2011

ravash catre regina din anglicania

În cartea Ținutul Celălalt există un papyrus alcătuit din poeme-jucărie, numite, pe scurt, jucării. Câteva jucării au fost scrise și după încheierea cărții, chiar dacă ele nu au mai intrat în manuscrisul final. Mai exact, ele au fost scrise, din plăcere pură și spirit hâtru, chiar știindu-se din start că nu vor fi publicate. Jucăria care urmează a fost intenționat scrisă fără diacritice.

ravash catre regina din anglicania

(jucarie)

intr-o zi spuki si lolo au zburat spre anglicania

nu aveau la ei decat 5 banuti de aur si-o morisca

vom unge buzele reginei batrane cu frisca

zise spuki privind zapada marii...

daca ramai cu regina batrana te voi da uitarii zise lolo oftand

lolo avea peruca pudrata de papusa nebuna

spuki avea mantie de barbier

anglicania ii privea peste canalul manecii pisicher

chiar daca regina se bucura de venirea lor

de dincolo de dincoace cu dinti de mohor

regina avea maini zbarcite ca o harfista

si pene de colibri cusute pe batista

de atata reginarie se ciobise la creier

regina, regina, ia-ne sub rochia ta magnanima

regina cu par buclat si scurt

regina cu emblema si scut

regina fara rugina divina

primeste-ne in odaile din palatul buckingham

ne-am saturat de ciorbita si de salam

regina, regina, ne jucam sub rochia cusuta de piele

de parc-am fi niste bufoni cu bretele agatate in stele

regina, doar tu ne-ai putea ajuta

sa fim personaje de desene animate

cu perucile noastre pudrate

cu orfelinatul umbros si uitat

regina gaseste-ne un regizor regal

cu coama si coada de cal

regina cu sange maro prin tine alerga ca printr-o gradina

de ce trandafirii sunt morti sub calcaiele noastre?

trandafirii sunt morti in zadar

fiindca nimeni nu are habar

in anglicania nu mai bantuie licurici

doar viespi bondari si furnici

dac-ar fi sa se nasca un spornic magician

atunci spuki si lolo ar vorbi in dialectul anglican

dac-ar fi sa se nasca un tinut celalalt din regatul meu gri

nici caii de gala nici curtezanele-babe n-ar mai muri

n-ar mai muri nimeni si niciodata

fiindca tinutul celalalt are multa ciocolata

iar ciocolata face bine la viata si ucide moartea

regina fii blanda cu noi

magnifica si dansatoare

priveste cu monoclul tinutul celalalt

si-apoi mananca-l ca o adevarata aristocrata

regina din sangele tau nu cresc struguri

pentru orice regina moartea nu e decat o coroana de carne

pentru orice regina moartea e o harta a lumii

si e o prajitura ce doarme in natura

mananca din prajitura regina

mananca-ne si pe noi

dar ia-ne in anglicania piticania

asaza-ne intr-o carte tradusa si suspusa

ca lumea sa afle ca spuki si lolo au inviat din morti

de trei ori fara sa fi fost trasi la sorti

chiar de-as fi gloriana lizbet

n-as putea sa nascocesc un sipet

unde tinutul celalalt sa fie tradus si suspus

pana si gloriana s-a imbolnavit de varicela

darmite eu care-s pe jumatate tembela

of nu fii tembela te imploram

te suplicam si ingenunchem

imbolnaveste-te de visarela onirela fantastrela

dar nu fii tembela regina gloriana

sunt gloriană doar la dinţi si coroană

restul e o invenţie de aristocrat

care s-a scufundat în r...ugină

şi m-a numit pe mine regină

atunci rugina regina de vina

vino cu noi in tinutul celalalt

pe sub rochia ta vom porni la scufundat

vom plonja din anglicania direct la orfelinat

vei face un filmulet cu noi prichindeii

retardati zburliti zgribuliti

regina cu glorie ori fara glorie

cu gloriana ta peruca ne acoperim

fiindca e frig pe-aici si nu vrem sa murim

ehei nici chiar asa pe papirus sunt scrise niste cerinte

daca imi dai jumatate din regat

voi fi in buchisigheim diplomat

daca imi dai un sfert de coroana

iti voi fi la ninsdor dama

cu cine vorbesc eu acum? cu cine calatoresc?

din anglicania in tinutul celalalt nepamantesc!

eu sunt regina sau rugina?

sunt gloriana sau temblicana?

si cine sunteti voi mirositori a usturoi

de parc-ati vrea sa alungati dracu din palat

stiam eu ca-s doar regina in halat

esti o regina cu furnici

noi suntem calatori pacalici

iti place sa ai in pantec o rana

decat sa-ti ingropi a ta coroana

dac-ai fi vrut sa traiesti fara satine si margele

ti-ai fi dat coroana pentr-un tinut de bezele

poate ca da poate ca nu

regina daca sunt nu-nseamna ca n-am fost copila

ori ca nu stiu ce e tinutul celalalt

bezele si acadele am rontait si eu odinioara

pe cand eram un pui de cioara

coroana de-acum e neagra ciufuta

facuta din pene de cioara hirsuta

cu politete tu esti o cioara

dar nu e cioara care omoara

iti dam trei pasi pentru regat

altfel tinutul celalalt fi-va pentru tine uitat

dati-mi trei pasi voi mie eu voua

si-o sa fiu iar copila in palatul cu roua

apoi am sa dansez cat pentru o viata de regina beata

corabia m-asteapta cu voi laolalta

oare voi sti si singura sa ajung in tinut?

fara sa ma incurce bezelebut?

(cititorule lucrul acesta nu-l vei afla acum

ci intr-o alta jucarie-poezioara de fum)

TOTUL N-A FOST DECAT JOC FARA CHIN

REGINA GLORIANA (daca a fost asa ceva)

DOARME INTR-UN SALVAR CU SPIN

asa ca IATA-NE PE TOTI AMIN.

joi, 15 decembrie 2011

Mic dicționar de termeni explicativi pentru Ținutul Celălalt

Precizare: nu vor fi explicate aici cuvintele scrise invers sau anagramele din cartea Ținutul Celălalt (de pildă: spukilo-olikups, cineva-nivaec-ivacen, hadesedah), nici cuvintele stâlcite ori peltice, specifice vorbirii copiilor. Nu va fi explicată (fiindcă nu este cum) nici limba descântecului de revrăjire din Ținutul Celălalt de la finalul cărții (întrucât este vorba despre o limbă visată). Dar vom încerca să lămurim (atât cât este posibil) câteva cuvinte și lucruri care au fost într-o anumită măsură ininteligibile (intenționat gândite astfel) pentru cititor. Iată-le:
1. TONTOROI – joc inventat de Lolo și Spuki, prin care era exorcizată frica de moarte; acest joc voit confuz consta în diferite sărituri, la întâmplare, în sus și în lateral.
2. MORGLIND – păpușă tenebroasă, corcitură de Morgana și o oglindă neagră, înrudită cu o păpușă voodoo.
3. INCRACRAFRASCIBILĂ – se spune despre o anumită păpușăreasă că este astfel: ceea ce înseamnă că ea era de nesfărâmat din pricina ciorilor care locuiau deasupra odăii sale.
4. CROCROREFRESIBILĂ – se spune despre moarte că este astfel; adică moartea este oricând comestibilă și reconvertibilă.
5. PROTOSEMESIBILĂ – se referă la materia proteică de sibilă.
6. EUGLENOBUZE – se referă la autobuzele în care se găsesc false euglene.
7. MACROSANAFUDE – acestea sunt fructe din Ținutul Celălalt, care au gustul amar al lămâii de culoarea zmeurei.
8. SACRAVILIZATE – se spune despre enciclopedii că sunt astfel; acestea sunt enciclopediile de prăjitură.
9. PULCLIORIBOSENE – este vorba despre sprâncenele îmbârligate din care se pot face codițe de păpuși.
10. BEZECADEA – este vorba despre acadeaua din Ținutul Celălalt, cu gust fărâmicios de bezea.
11. ANGELOCRITICA – este vorba despre comisia oficială care studia reproșurile aduse îngerilor.
12. PLURIETICA – este vorba despre comisia oficială care încerca să rezolve pluralul eticii, fără să ajungă la niciun rezultat.
13. ȚINUTOSCEPTICA – este vorba despre comisia care se ocupa cu inutilitatea existenței fracului în realitate.
14. JUNGLARAR – este vorba despre o junglă arată pe jumătate sau corcită cu muntele Ararat.
15. PLASTOGREFIER – cerul numit astfel este un cer copiat la indigo și cu frizură de grefier.
16. PARAZITOCERI – este vorba despre paraziții intra-jucăuși care visează înălțarea la cer.
17. CIOCOCER – este vorba despre ciocolata fabricată din ceața dulce-acrișoară a norilor sau despre cerul de culoarea și gustul ciocolatei amărui.
ADDENDA
În această Addenda vor fi explicați termenii alisieni (pro Lewis Carroll) inventați în poemul Carusel din Ținutul Celălalt. Ei sunt izolați de lista celorlalți termeni, întrucât sunt intenționat calchiați după stilul autorului Aliselor...
1. A SIMȚITĂIA – înseamnă a tăia cu simțurile ascuțite și crestate la capăt
2. A DESEMUȘCA – înseamnă a mușca îndesat otrăvuri halucinogene
3. A ÎNȚEPĂI – înseamnă a țopăi cu înțepături în creier
4. MORDORMITĂ – este vorba despre somnul-de-moarte în care visul este concentric
5. ORFEDINCOLO – este vorba despre orfelinatul răsturnat în imagine
6. STRĂVEDINCOLO – este vorba despre un arheo-ținut celălalt (sau despre paleoliticul ținutului celălalt)
7. A CESTĂLUI – înseamnă a naște din descântece sticloase
8. ACADVERI – este vorba despre acadeaua cu gust de vară indiană
9. DEBILOIERBOS – înseamnă a avea o coroniță debilă de iarbă pe creștet
10. LAPTEIURIT – înseamnă a fi smintit de laptele din flori
11. A ÎNSPUKIA – înseamnă a fi spuki care e lolo de două ori; o dată dincoace de oglindă, a doua oară dincolo de oglindă

vineri, 9 decembrie 2011

Ţinutul poeziei

de Iulia Iarca


Nu tocmai frecvent dăm peste o carte scrisă de doi autori care să fie ireproşabil coerentă. Cu atât mai puţin când vine vorba despre poezie. O astfel de carte este Ţinutul Celălalt, semnată de Ruxandra Cesereanu şi Marius Conkan. Meritul este mai însemnat când este vorba despre doi poeţi aparţinând a două generaţii diferite.
Răspunzătoare de această omogenitate fără cusur o bănuiesc a fi, în mare parte, pe Ruxandra Cesereanu, care are experienţa unei alte cărţi „scrise la două mâini” (pentru a o cita pe autoare) împreună cu Andrei Codrescu, Submarinul iertat. Amplul poem, deşi ivit din corespondenţa acesteia cu poetul din Statele Unite, şi-a pierdut contururile autorilor lui. Pe de altă parte, şi contribuţia foarte tânărului Marius Conkan pare a fi, fără îndoială, însemnată. Corpul poeziei Ţinutului celălalt se înrudeşte, pe alocuri tematic, cu poemele din volumul de debut Soporia, publicat în 2009 la Editura Vinea.
Revenind la cea mai nouă carte a celor doi poeţi, Ţinutul Celălalt, direcţia de interpretare este subtil ghidată nu mai departe de coperta a patra: „Ţinutul Celălalt (The Otherland) ar putea fi pentru vremurile noastre ceea ce, odinioară, au fost Wonderland, Neverland, ţinutul lui Oz, planeta Micului Prinţ ori Narnia, lumi cu care, de altfel, ţinutul celor doi prichindei interferează.” Aşadar, ştacheta pe care, singur, şi-o ridică volumul de faţă este una foarte ridicată. Desigur, fie numai invocând argumentul călinescian, al nevoii unei limbi universale pentru validarea unei opere de amploare universală, auto-evaluarea de mai sus este puţin prea îndrăzneaţă. Dacă însă o încadrăm în spiritul poznaş- dramatic al cărţii, credibilitatea este, la final, restabilită.
Poemul-roman Ţinutul Celălalt este o extraordinară poveste. Universul infantil este explorat până în cele mai fabuloase vise, unde autorii se joacă cu un limbaj foarte divers lexical. Oriunde ai deschide-o, paginile arată ca dintr-o carte pentru copii foarte viu colorată, numai că în locul imaginilor sunt cuvinte. La fel de colorate, la fel de explozive. Despre ce vorbeşte, până la urmă, această poveste neobişnuită? Totul începe cu un soi de rezumat, adevăratul cuprins al cărţii, pentru că, fără glume sau ocolişuri, ceea ce urmează împlineşte întocmai promisiunea de început: „Ţinutul Celălalt/ în care e vorba despre spuki şi lolo, doi copilaşi/ aflaţi la orfelinat, despre o tanti şi un baubau, despre/ doamne-doamne pe care cei doi copilaşi îl caută şi prin/ care zboară un avion de hârtie, despre o călătorie/ dus-întors prin frigider în care se iveşte un poştaş care/ aduce scrisori de nicăieri, despre îngerii cu părul negru,/ despre cum prichindeii visează încrucişat, despre alisa de/ o sută de ani care va fi vindecată, despre cum spuki/ prefăcut în baubau o închide pe lolo în pivniţă şi despre/ cu orfelinatul arde, apoi despre doamne-doamne care e/ schizo-schizo, despre varicelă şi apolodor, despre/ scamatorul nivaec- ţineva, despre o vrăjitorie voodoo şi un/ cal gri, despre aripi şi polonice, despre cum copilaşii ajung/ la creatorii lor şi îi ceartă, despre cum spuki şi lolo sunt/ judecaţi de tribunalul de acadele, despre prosepina/ supraînstelata, care îi duce pe prichindei în hadesedah/ despre o serbare unde sunt invitaţi un poştaş buclucaş şi/ doamnedoamne, despre planeta merlospusoar şi cum s-a/ născut ea cu ajutorul micului prinţ, despre cele două/ morţi şi cele două vise (alpha şi omega), despre o ninsoare/ la orfelinat şi fengşuiala lui tanti, despre cum copilaşii îl/ întâlnesc pe îngerul euthanas, despre cum autorii îşi/ inventează heteronimi, despre jeff care trăieşte în cuptorul/ de la orfelinat, despre nevermorelandia şi îngerul azrael,/ despre o lebădă neagră şi moartă, despre nişte jucării/ cântăreţe, despre aleph şi cum se îmbolnăvesc creatorii,/ despre spuki şi lolo care ajung în kalahari şi în zona/ emoticoanelor, despre o lecţie de poezie, despre/ ambatzada tzua şi misisip, despre cum copilaşii întâlnesc/ o spălătoreasă cu batic negru, despre ecleziastul din/ orleoland pe rue bombon, despre cum la început şi la/ sfârşit a fost olikups, zeul orfelinatului.”
Dincolo de tematica viu colorată, muzicalitatea fiecărui poem în parte arată că, în spatele componentei ludice, stă o minuţiozitate riguroasă. Proiectul celor doi autori pare a fi un joc dintre cele mai serioase. Iar rezultatul este impresia cititorului că se află, pe parcursul a 202 pagini, într-un adevărat Ţinut al poeziei



Erau odată doi copii: Ținutul Celălalt – lansare la Librarium, Cluj, 29 noiembrie 2011

Erau odată doi copii – Lolo și Spuki. Sunt și-acum. Trăiesc într-un orfelinat și suferă de o boală aflată undeva, la o limită oarecare, între sindromul Down și autism. Teama le este joc, jocul le este teama. Protecția e șubredă, personajele fantastice sar de unde nu te-aștepți, iar aspirațiile copiilor sunt mai degrabă de moarte, decât de viață. Lolo și Spuki sunt cei care își compensează izolarea cu o imaginație liberă, o proiecție a realității, plămădite întocmai pentru a face totul posibil. Asta le dă sensul și asta îi transportă în Ținutul Celălalt. Acolo unde nimic nu-i nedrept, indiferent cât e de strâmb. În Ținutul Celălalt, adus și în fața noastră de Ruxandra Cesereanu și Marius Conkan, cei doi autori care au dat viață personajelor sus-numite și călătoriei lor în versuri.
Volumul de poeme „scris la patru mâini”, lansat la librăria Book Corner Librarium, a stârnit interesul multor clujeni, astfel că numărul participanților a fost mai mare decât la foarte multe astfel de evenimente la care am luat parte. Mult de-a face cu asta a avut probabil și numele Ruxandrei Cesereanu, devenit parcă, încă de la apariția lui pe un afiș, o garanție a calității creației. Alăturarea acesteia, pentru realizarea cărții, cu unul din foștii săi studenți, Marius Conkan, a venit mai natural decât ne-am putea imagina, după cum chiar autorii ne-au împărtășit. După apariția din 2007 a volumului scris în colaborare cu Andrei Codrescu, Submarinul iertat (singura carte pe care Ruxandra a mai „împărțit-o” cu altcineva), „experimentalismul meu nu se terminase, deși cel dintre noi doi am constatat că se epuizase”, după cum declară autoarea. O consecință naturală a fost, de astfel, aceea de a căuta un alt partener de creație, Marius dovedindu-și această calitate mai mult într-o joacă. O joacă care a continuat, ba pe foi date din mână-n mână, ba prin texte trimise pe e-mail, până în punctul în care totul s-a închegat suficient cât nici măcar autorii să nu-și mai poată distinge propriile texte de cele ale partenerului. Partener care, așa cum bine îi stă unei scrieri cu pretenții întemeiate, s-a transformat, pe rând, în prieten și rival, spiritul competitiv fiind una dintre calitățile pe care un lucru făcut cu pasiune le scoate la suprafață.
Invitații celor doi autori, Sanda Cordoș (critic literar), Ion Mureșan (poet), Alex Goldiș (critic literar) au vorbit pe rând despre ceea ce este ori ar trebui să fie Ținutul celălalt. Astfel, în timp ce Sanda Cordoș îl numea „un volum experimental, dar nu un volum de experimente”, considerând, în același timp, că „este o carte cu miză mare, o carte despre moarte”, Ion Mureșan și-a expus propriile păreri, adeseori antitetice celor anterioare, cartea vorbind de această dată despre „un ținut nu al morții, ci al imaginarului, a imaginației dezlănțuite”. Poetul a mizat, în discursul lui, pe umor, pentru cucerirea auditoriului, lucru care a și funcționat din plin, plasând în același timp latura fantastică a volumului și filtrarea mesajului prin imaginația celor doi copii drept principale caracteristici – „Când în fața unui copil de 3 ani se deschide o ușă, acela este pentru el, în sine, un miracol. Când în fața unui copil de 7 ani se deschide o ușă, el își imaginează acolo un balaur, iar așa, deschiderea ușii devine pentru el un miracol. La maturitate, ne bucurăm că încă se mai deschide ușa”. În viziunea Sandei Cordoș, cartea este una puternică, atât din punct de vedere stilistic (aceasta aducând în discuție și ultimul poem al volumului, care este scris într-o limbă diferită, „limba ținutului de dincolo”), „o carte mai serioasă decât ne-am aștepta”, în timp ce poetul Ion Mureșan își concluziona speech-ul cu zâmbetul pe buze, spunând că „este o carte foarte bună, dacă reușești să o citești. Iar asta pentru că îți pune mintea în greaua situație de a se juca. Iar aici, vă spun, apar toți balaurii.”
Cel de-al treilea vorbitor, Alex Goldiș, e un obișnuit al lansărilor de carte din ultima vreme. Deși foarte tânăr, a reușit să își câștige prestigiul de critic literar cu viziune proaspătă, diferită, dar extrem de pertinentă. Acesta a luat în discuție premisele de la care pleacă acest tip de scriere „la patru mâini”, mai ales atunci când un astfel de proiect o include pe Ruxandra Cesereanu, văzută mai degrabă ca o scriitoare egocentrică, cu o personalitate îndreptată spre sine și un tip de creație autoreflexiv. În ciuda acestor prejudecăți, Alex Goldiș o identifică drept o „personalitate dialogală”, lucru care, conform percepției criticului, a și împins-o spre astfel de experimente literare. Spre deosebire, însă, de volumul lansat de aceasta împreună cu Andrei Codrescu, unde vocile personajelor erau clar diferențiate, ba chiar în conflict declarat, în Ținutul celălalt, vocile se unifică, amândoi autorii rămânând fideli aceluiași scop, acelorași condiții, aceleiași călătorii fantastice. Alex Goldiș identifică și el, prin propria-i experiență, caracteristicile definitorii volumului, aici fiind vorba despre paradoxuri. Paradoxul unui paralelism constant, între două universuri, între cele două tărâmuri, „cel fantezist, al copilăriei, și cel atroce, al morții”, care ajung totuși să se împletească, într-un mod profund discrepant. Paralelismul creat între viață și moarte, între aspirațiile prevăzute și cele stârnite, paradoxul născut dintre contextul scrierii și atmosferă. Dincolo de aceste aspecte, după cum criticul remarcă, volumul „nu prezintă discrepanțe stilistice”, în ciuda libertății cu care a fost abordat, în ciuda nenumăratelor tipuri de limbaj utilizate.
În concluzie, vă încurajez să căutați cartea în librării, să o răsfoiți și, de ce nu, să vă îmbogățiți propria bibliotecă cu ea. Nu multe sunt volumele de poezie care apar în ultima vreme, mai ales într-o formă atât de consistentă și, totuși, detaliat gândită. Pot miza pe faptul că Ținutul celălalt și-ar găsi loc în orice casă, mai ales în acelea în care ușile s-au obișnuit să nu mai ascundă niciun miracol.
Ioana Cristina Teodorescu

marți, 29 noiembrie 2011

Ce s-a zis pe la lansări (I)

Cosmin Perța
(text citit la lansarea cărții Ținutul Celălalt la Târgul de carte de la București, 26 noiembrie 2011)
Ținutul Celălalt, o voi spune de la început, mi se pare a fi cel mai ambițios proiect poetic al ultimilor ani. Atât prin tema abordată cât și prin miza dialogică. Tema bolii psihice pe cât este de ofertantă din punctul de vedere al deschiderilor oferite imaginației, pe atât este de delicată în ceea ce privește aspectele stilului și a nuanțelor experimentale. Este nevoie de o coordonare aproape perfectă între valențele abisale, dezordonate ale delirului și minuțiozitatea maniacală a discursului care te transportă dincolo de perdeaua realității, în ținutul celălalt. La cea mai mică neatenție perdeaua se poate destrăma descoperind fantoșele și artificiul. Citind însă volumul Ruxandrei Cesereanu și al lui Marius Conkan nu am avut nicio clipă senzația că m-aș afla altundeva decât în lumea magică, grotescă, crudă, fermecătoare și oripilantă deopotrivă a lui spuki și a lui lolo. Sentimentul pe care l-am încercat era un amestec de înduioșare cu tristețe, revoltă, neputință. La prima lectură niciun moment textul nu m-a lăsat din țesătura lui hipnotică lui și nu mi-a permis să mă uit cu atenție la structură, la compoziție. Mi se părea atât de autentic, de viu, încât o astfel de cercetare rigidă mi se părea inutilă. Mă aflam în fața paradoxului unui miraj însuflețit, dublu însuflețit, a unei închipuiri vii, generatoare de imagini tulburătoare. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, arhitecții Cesereanu și Conkan construind cu migală un edificiu baroc al traumei delirante, un teritoriu menit nu să suplinească realitatea, ci să o înlocuiască cu totul, nu temporar, ci pentru totdeauna. Procesul este unul firesc, natural, transferul de realitate se face insesizabil, folosindu-se de o inventivitate debordantă, de o imaginație luxuriantă, dar totuși precisă, cu analogii dintre cele mai surprinzătoare și imagini greu de uitat. De prisos să mai atrag atenția asupra variațiilor de tehnici, a paletei extrem de diversificate și de elaborate de mijloace literare și de limbaje (unele inventate) angrenate de cei doi autori în vârtejul nebun al acestei cărți.
Că Ruxandra Cesereanu este o maestră a delirului oniric poetic și a scrisului la patru mâini știam, dar virtuozitatea cu care Marius Conkan îi răspunde, o contrează, o continuă, mi se pare de admirat. Modul în care cei doi comunică în scris este atât de omogen încât sunt aproape insesizabile intrările în scenă, succedările celor două voci narative. De invidiat acest tip de dialog care creează lumi multidimensionale, care nu se oprește la un singur palier al imaginației, ci sondează și cartografiază integral o lume smintikă și magisstrală, Ținutul Celălalt.
Nu-mi mai rămâne decât să-mi exprim invidia poetică, să-i felicit cu sinceritate pe Ruxandra Cesereanu și Marius Conkan pentru această carte cu adevărat mare, să felicit și editura care i-a publicat și să sper că la anul ce vine cartea aceasta își va primi recunoașterea critică meritată. Nu sunt critic literar, nu știu dacă această carte este cea mai bună carte de poezie publicată în 2011, dar știu cu siguranță că este cea mai complexă.




Lansarea cărții Ținutul Celălalt
(București, Târgul de carte Gaudeamus, 26 noiembrie 2011)
Octavian Soviany:
Lectura cărţii Tărâmul Celălalt mi-a adus aminte de o întâmplare care s-a produs exact cu un an în urmă, era în zilele din anul precedent al acestui târg, când am asistat la lansarea unui volum, un volum care îi aparţinea unui poet despre care nu auzisem până atunci, poetul se numeşte Nicolae Avram, iar cartea se numea Federeii, o carte în care era prezentată viaţa dintr-un orfelinat cu o puritate şi o violenţă extremă pusă într-o lumină necruţătoare. Şi iată că peste un an de zile am avut ocazia să mai citesc iarăşi o carte care tot de la un orfelinat porneşte, dar care este cu totul altfel decât ceea ce citeam în anul precedent. Pentru că este vorba aici de doi copii care încearcă să fugă din lumea în care se găsesc, construindu-şi fel de fel de alte lumi, fel de fel de alte realităţi pline de stranietate, pe jumătate feerice, pe jumătate coşmareşti. Dar ai zice că aproape întotdeauna sunt coşmareşti fiindcă oricât de luminos, oricât de plin de policromie ar fi paradisul pe care şi-l proiectează cei doi copii, mereu se insinuează câte o prezenţă neliniştitoare, indiferent că este vorba de moarte sau de Baubau sau chiar de Dumnezeu care îşi modifică şi el în visurile celor doi copii statutul cunoscut, transformându-se într-un fel de marionetă beckettiană care ne aduce aminte de estropiaţii care locuiesc într-o pubelă din piesa de teatru Sfârşit de partidă. Este cuceritor acest joc cu imaginile, conştient însă jocul parcă de propria lui evanescenţă, de faptul că este un spectacol şi stă ca orice spectacol sub semnul efemerităţii, fiindcă ceea ce se construieşte pe tot parcursul cărţii se deconstruieşte în finalul acesteia când minciuna tuturor mirajelor, minciuna tuturor numerelor de iluzionism este dată pe faţă într-un text în care sunt citate şi parafrazate versete din Ecleziast, şi această lume mirobolantă dar şi înspăimântătoare sfârşeşte prin a se aneantiza. Prin urmare, toată cartea este, în cele din urmă, un frumos, fascinant, teribil număr de iluzionism. Nu ştiu cât din textul acesta aparţine fiecăruia dintre cei doi autori, evident că nu are importanţă, însă mi-am permis să recunosc în multe dintre textele prezente în volum câteva dintre, haide să spunem, constantele poeziei Ruxandrei Cesereanu, care este, de asemenea, o poezie vizionară prin care bântuie coşmaruri, şi de asemenea, o poezie cu un caracter foarte teatral, prin urmare baroc. E vorba, cum spuneam, de un spectacol conştient mereu şi mereu de propria-i evanescenţă şi de aceea plasat sub semnul melancoliei.
Simona Popescu:
Încep legându-mă de ceea ce a spus Octavian Soviany înainte: fiecare din noi citeşte cartea lui, fiecare din noi citeşte altă carte. Octavian Soviany vă spunea că este o carte despre doi copii care evadează în felul lor într-un ţinut al imaginarului, de la un orfelinat. De fapt, cartea aşa şi începe, spunând despre ce este vorba din prima frază - “Ţinutul Celălalt în care e vorba despre spuki si lolo, doi copilaşi aflaţi la orfelinat, despre o tanti şi un baubau, despre doamne-doamne pe care cei doi copilaşi îl caută şi prin care zboară cu un avion de hârtie” etc. Îmi aduc aminte de un celebru tablou al lui Magritte care se numeşte Ceci n`est pas une pipe, aceasta nu este o pipă. Uneori, când scriitorii spun - aceasta este o carte despre cutare lucru - nu trebuie să-i crezi pe cuvânt. Prin urmare, aceasta este o carte despre doi copii care fug de la orfelinat dar mai este şi altceva. Eu am citit-o aşa: sigur că este şi o carte despre doi copii care fug de la un orfelinat, dar pe mine m-a interesat altceva. Aceasta este o carte despre doi oameni foarte serioşi care inventează o jucărie, inventează nişte personaje-jucării, un fel de perepetuum mobile, un perpetuum mobile care putea să meargă la nesfârşit până la sfârşitul vieţii lor, sau mă rog, a unuia dintre ei. Este un perpetuum mobile al imaginaţiei fiecăruia, un perpetuum mobile de fantezii, de invenţii şi aşa mai departe. Este evadarea a doi scriitori. Ce fel de scriitori? Despre Marius Conkan nu ştiu prea multe, am aflat de pe net că a publicat, a debutat cu o carte de versuri şi am citit câteva poezii. El este mai degrabă un apocaliptic şi un vizionar şi un expresionist şi m-a mirat că se dedă jocului aşa. Ruxandra Cesereanu este aparent o barocă, dincolo însă de dantelele astea pe care ni le flutură de o viaţă în faţă, se ascunde o expresionistă, eu o consider o poetă expresionistă îmbrăcată într-o superbă rochie de dantelă. Dacă vreţi aşa o metaforă a poeziei ei - ar fi la mijloc multă dantelă colorată, poate şi nişte jucării care ascund în miezul lor un cuţit foarte ascuţit, cu care se pot face multe lucruri… să tai pâine, de exemplu. Iată, deci, doi scriitori serioşi, mai degrabă expresionişti, care nu zic că se joacă, pentru că sună prost, nici se ţin de joacă, sună prost, dar care fac o jucărie, iar jucăria aceasta este imaginată ca un perpetuum mobile. Când doi scriitori de-adevăratelea, oameni serioşi, încep să se copilărească sau să se joace, pe mine mă interesează dacă jocul e serios. Când jocul este serios, jocul este doar un pretext. Câteodată o carte pentru copii sau o carte despre copii este un foarte bun pretext ca să mobilizezi tot felul de lucruri, ai o libertate neînchipuit de mare. Ştiţi cum mi-am dat seama de asta? Am început cu Şerban Foarţă, acum patru ani, o carte. Noi n-am vrut să fie o carte, dar vedeam că înaintează şi o să fie poate o carte. Şi el mi-a spus “O publicăm?”. Şi eu am zis “Nu, că nu a fost vorba de o carte, haide să o ducem, o ducem până vedem. Eu îl iubesc foarte mult pe Şerban Foarţă, fac o mică paranteză că nu am încotro, suntem în fond la o lansare de carte, adică totul e mai lejer. Eram la o întâlnire cu liceeni şi invitată eram eu, dar cum domnul Foarţă era în sală am zis “Veniţi şi dumnevoastră domnul Foarţă, nu se poate să staţi în sală, o să fie mai bine aşa”. Şi fără să fi avut o înțelegere acolo pe scenă, a fost prima dată când ne-am dat seama că ne iubim foarte mult şi atunci domnul Foarţă a zis “Uite, eu sunt bric”, iar eu am răspuns - “Şi eu sunt brac”. Și, după întâlnirea asta, domnul Foarță mi-a trimis un mail în versuri, “bric, brac” şi eu i-am răspuns la mail, el îşi cerea scuze iar eu i-am răspuns în versuri, “Dar nu trebuie să vă cereţi scuze”. Şi am ţinut-o tot aşa în mailuri şi a ieşit o jucărie şi vreau să vă spun că, în general, eu consideram rima uşoară, e prea uşor, e uşor să faci rime ce din coadă o să sune, da? Am descoperit că rima e uşoară dar te lasă să mobilizezi fantastic de multe lucruri, aşa cum nu poţi să mobilizezi când eşti pe terenul tău, pe limbajul tău de scriitor. În aşa fel încât, eu am văzut ce mobilizaţi voi doi, scriitorii de acum din Ținutul Celălalt. Eu am citit o carte despre doi scriitori, o carte despre Ruxandra Cesereanu şi Marius Conkan - şi m-am gândit la fiecare în parte. Ce norocos e Marius, băiatul ăsta, că a găsit o scriitoare importantă, nu? Ruxandra Cesereanu e cineva, da? Ce noroc a avut că ea a scris o carte cu el, un debutant, în fond. Dar și ce noroc a avut Ruxandra Cesereanu, această scriitoare cunoscută, să găsească un băiat atât de deştept şi un poet atât de disponibil ca limbaj poetic cum este Marius Conkan. Trebuie să recunosc că noi, eu şi domnul Foarţă, nu am dus jocul până la capăt, s-a stricat barca, pentru că fiecare trăgea de vâsla lui. Așa încât am zis - uite, uite cum reuşesc ei (Ruxandra și Marius) să ducă jocul până la capăt; dar pe de altă parte am zis, dar poate că nu e bine, fiindcă nu se mai vede care e unul și care e celălalt. Poate că Marius a intrat într-o capcană, în fond, el a intrat pe tărâmul poetic al Ruxandrei Cesereanu, dar la fel de bine poate că el a adus miezul expresionist, el l-a făcut mai vizibil, obsesiile astea legate de Baubau poate că sunt impuse de el. Există un loc, însă, în carte, unde pot să jur, pot să bag două mâini în foc, nu doar una, că este vorba despre un fragment scris de Ruxandra Cesereanu. Este aici o punere în abis, Ruxandra vorbeşte despre lumea ei, pornind de la obiectele din camera ei de acasă așa, încât pot să jur în ce privește jumătate din enumerație (deși cartea asta este o fantezie toată), dar jumătate din enumeraţie, din obiectele astea, Ruxandra, eu cred că există, am fost la tine acasă, nu ştiu, nu văd, nu sunt atentă când intru la cineva în casă ce are prin casă, sunt atentă la omul ăla, dar la pagina 112, tu doar să imi confirmi, autorii imaginează amândoi o pâlnie în care alunecă cele două personaje care dau de o cameră, o cameră care este precum camera din Călătorie în jurul camerei mele de Xavier de Maistre; iată fragmentul: “se afla acolo un dulap cu oglinzi uriaşe/ prin care se putea călători către alte oraşe”, eu l-am văzut, “apoi era un coş cu umbrele”, “apoi erau două fotolii-pat pentru culegătorii şi spunătorii de poveşti/ care ascultau pink floyd”, ştiu că ea (Ruxandra) ascultă Pink Floyd; apoi “psihedelizau şi mureau după veşti/ din alte lumi şi genuni cu minuni” şi aşa mai departe. Dar am pus un semn de carte şi cu asta termin, m-am gândit cu cine seamană Ținutul Celălalt, pentru că întotdeauna scriitorii au o familie, iar când n-au o familie a lor, îşi caută o familie. Eu sunt genul de om care îşi caută o familie literară, am multe rude şi mi-s tare dragi cu toţii, şi copii şi bătrâni, şi mătuşi, verişoare, surori, fraţi. Așa că le-am căutat familia Ruxandrei și lui Marius. În materie de literatură, este Leonid Dimov, din când în când cartea de-acum sună a Dimov, mai ales rima sună a Dimov, aţi şi vrut asta probabil.
Ruxandra Cesereanu: Şi Naum puțin.
Simona Popescu: Naum n-am găsit.
Ruxandra Cesereanu: Este chiar un Apolodor acolo.
Simona Popescu:

Cine ştie, am văzut un Apolodor, dar asta nu înseamnă că… deşi, firește, Gellu Naum, sigur că da. Am mai găsit în familia voastră poate și pe regizorul care a scris o carte pentru copii, Tim Burton, cu siguranţă. În literatura română, probabil că ştiţi de cartea lui Bican, Florin Bican, Cântece mârlăneşti, este extraordinară, poezie pentru copii, de groază. Este cartea preferată a fiicei mele, ea fiind scrisă pentru oameni mari. Este apoi Michel Gondry, care probabil că ştiţi că este regizorul lui Bjork, clipurile lui Bjork sunt făcute de Michel Gondry; sau poate aţi văzut La science des rêves; Gondry e un nebun, e un tip formidabil, îl iubesc, bănuiesc că e din familia voastră (Ruxandra și Marius), dar e şi din a mea; şi mai este Guillermo del Toro cu Labirintul lui Pan. Şi mai este o formaţie, sigur ştiţi Lady and bird, bineînţeles. Eu zic că e o familie atât de frumoasă, mi-e dragă familia asta, din când în când le fac o vizită, deşi cred că sunt ai mei, rude de gradul doi, verişori de gradul doi. Cam asta am de spus. Eu cred că Ținutul Celălalt este o carte despre doi scriitori şi despre prietenia lor şi e o carte foarte frumoasă şi impresionantă, dacă o citim şi aşa.


luni, 21 noiembrie 2011

INTERVIU PENTRU ȘI ÎN SUPLIMENTUL DE CULTURĂ


1. De unde ideea unui proiect despre lumi alternative?

Ruxandra Cesereanu:

La atelierul de scriere creatoare pe poezie din 2007 pe care l-am ținut în cadrul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului din Cluj, la final, le-am propus participanților (vreo zece studenți) să scriem laolaltă un poem de tip cadavre exquis, iar acest poem s-a numit Copilul cu sindromul Down. Nu a ieșit prea grozav, deși avea câteva fragmente interesante. Nemulțumită că respectivul cadavre exquis n-a izbutit, i-am propus celui mai bun finalist al atelierului de poezie, Marius Conkan, să scriem împreună un poem pe aceeași temă – și așa am obținut poemul Ieșirea. Pe muzică de fanfară și acordeon, un text mult mai creditabil valoric decât Copilul cu sindromul Down. Apoi, în 2008 am inițiat un atelier de scriere creatoare în proză (ținut tot în cadrul Phantasma); la sfârșitul unuia dintre ateliere am început să discut cu Marius despre posibilitatea unui nou poem scris la două mâini, dar mult mai amplu și pe o temă anume: copilăria. Marius Conkan fusese cel mai bun finalist al atelierului meu de poezie și scria el însuși o poezie (de sine stătătoare) pe care o creditam estetic, prin urmare la el mă gândisem, în principiu, pentru ceea ce avea să devină un al doilea experiment-limită, după Submarinul iertat pe care îl scrisesem cu Andrei Codrescu (poet cunoscut și recunoscut, având practica exemplară a poeziei americane). Voiam acum să scriu cu un poet mult mai tânăr decât mine, care să nu fie plasat din start într-un canon poetic. Aveam și titlul pentru noul experiment: Ținutul Celălalt. Așa că pornind de la titlul Ținutul Celălalt (care, evident, trimitea și la tărâmul celălalt, din basme, dar care era mai mult decât atât și altceva), i-am vorbit lui Marius despre posibila poveste a doi prichindei, o fetiță și un băiețel (autiști sau bolnavi de sindromul Down - nu am fost deciși de la început) și aflați într-un spațiu anume, un orfelinat. Provocarea noastră era să redăm într-un limbaj “bolnav”, “stâlcit”, toată istoria copilașilor, încălcând limitele limbajului poetic. Fiecare din noi urma să aibă unul din rolurile prichindeilor, iar călătoria din poem avea să se concentreze atât pe paradisul (fericirile), cât și pe infernul (spaimele) copilăriei. În după-amiaza dinainte să începem poemul-pilot, aceasta a fost provocarea care ne-a stimulat pe amândoi: oare vom fi în stare să scriem cu (din, în, prin) mintea și cu (din, în, prin) limba (stâlcită) a unor copilași bolnavi de sindromul Down (sau autiști)? Vom putea face poezie din așa ceva? Vom putea construi o lume coerentă tocmai în/prin incoerența și boala ei? Aceasta a fost originea experimentului.

Marius Conkan:

Mai adaug doar atât -chiar dacă am pornit de la două nume de copii debili, de la un orfelinat și de la un titlu, imaginarul Ținutului Celălalt s-a cristalizat pe parcurs, noi neștiind niciodată ce va urma după o partitură scrisă sau după un poem întreg al cărții.

2. Există o poveste reală de la care ați plecat?

Ruxandra Cesereanu:

Copilăria mea a fost marcată, în vacanțele de iarnă și vară, când ajungeam la Craiova, de figura unei mătuși materne care suferea de sindromul Down. Am putut urmări viața acestei mătuși din tinerețea ei (eu eram copilă pe atunci) până aproape de moartea ei (acum mai bine de un deceniu). Nu am folosit deloc personajul mătușii mele în Ținutul Celălalt, dar sunt convinsă că inconștientul meu a fost atins de și umplut cu imaginea (chipul) și viața acestei mătuși. Când eram fetiță mă miram de retardarea ei, pe care nu o pricepeam nicium; mai târziu, crescând și explicându-mi-se în familie despre ce este vorba, m-am obișnuit cu acest handicap al mătușii mele. Am avut, însă, prilejul să zăresc adolescenți bolnavi de sindromul Down pe vremea când eram studentă, iar drumul meu spre facultate trecea prin fața unui așa-numit Laborator de Sănătate Mintală (numit astfel pe vremea comunismului). Uneori, când eram în treacăt prin fața Laboratorului, zăream figurile unor adolescenți suferind de sindromul Down! Eram curioasă și tulburată de aceste figure pe care le-am tot zărit vreme de patru ani, cât au durat studiile mele.

Marius Conkan:

La începutul cărții am recreat anumite spaime ale copilăriei (era un joc numit omul negru, personaj de care toți copiii sunt înfricoșați) – pe parcurs, însă, aceste spaime au început să devină generice, un soi de pattern-uri ale copilăriei.


3. Înțeleg că este vorba de o trilogie. De ce ați început cu poezia?

Ruxandra Cesereanu:

Ținutul Celălalt a fost prima carte finalizată, chiar dacă în paralel a fost scris, la un moment dat, și Celălalt Ținut Celălalt (ca manuscris alternativ de poezie, adică manuscris de sertar – căci nu va fi publicat niciodată, exact acesta este rostul lui). Romanul fantasy Dincolo de Ținutul Celălalt s-a născut după ce am încheiat Ținutul Celălalt s-a ivit dintr-o provocare orgolioasă. Lautréamont a scris Cânturile lui Maldoror ca pe o carte neagră, a infernului; dar declarase în fișele și notițele sale că intenționa să scrie, alternativ și compensatoriu, o carte a paradisului. Nu a mai apucat să o facă, întrucât a murit prematur. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, pe când scriam cu Marius la Ținutul Celălalt și încercam să pricepem noi înșine spaimele contrapunctice și adânci ale copilăriei pe care le conținea major cartea noastră de poezie, ne-am chestionat dacă nu ar fi timpul să scriem și o carte întru totul hâtră, care să nu mai conțină nimic infernal și care să le prilejuiască lui Spuki și Lolo o călătorie năstrușnică în jurul lumii.

Marius Conkan:

Am început cu poezia, fiindcă eu sunt poet și pe vremea aceea (la 20 de ani cât aveam când am început să scriem la Ținutul Celălalt) nu-mi puneam problema că voi scrie vreodată proză. De fapt, nici acum nu-mi pun această problemă, chiar dacă împreună cu Ruxandra Cesereanu am scris și un roman fantasy.


4. Umberto Eco vorbeste în Lector in fabula despre “lumile posibile”. Ce sunt lumile “alternative” în raport cu cele “posibile”?

Ruxandra Cesereanu:

Pentru mine, lumile alternative sunt o variantă lăuntrică (psihică) de realitate (uneori o numesc infra-realitate, alteori, para-realitate). Dar cred că Marius Conkan poate explica mai "firoscos", căci, de trei ani încoace lucrează proiecte de cercetare (licență, disertație, iar acum și doctorat) pe așa ceva.

Marius Conkan:

Toate lumile alternative sunt posibile, dar nu toate lumile posibile sunt alternative. Posibilitatea lumilor alternative este legată de următorul lucru: în ce măsură o lume imaginară este adecvată cu ceea ce un cititor/autor consideră drept compensatoriu în raport cu lumea în care trăiește?


5. Cine/ce sunt Spuki și Lolo?

Ruxandra Cesereanu:

Cei doi prichindei sunt, firește, materializări ale unui inconștient legat, cum spuneam deja, de fericirile dar mai ales de spaimele copilăriei. Pe de o parte. Pe de altă parte, evident, Spuki și Lolo sunt și niște proiecții ale celor doi autori, care s-au jucat fantezist și demențial scriind destule partituri din întregul proiect Ținutul Celălalt (poezie, proză, spațiu virtual).

Marius Conkan:

Spuki și Lolo sunt, pe rând și împreună, autorii, cititorii, copiii, adulții, bătrânii, morții și viii.


6. Avem un public pregătit pentru “Ținutul Celălalt”, un ținut mental?

Ruxandra Cesereanu:

Oricine gustă Alisele lui Lewis Carroll, Peter Pan și Wendy de J. M. Barrie, Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry, Cronicile din Narnia de C. S. Lewis, Povestea fără sfârșit de Michael Ende – poate afla în Ținutul Celălalt un The Otherland al mileniului trei. Așa nădăjduim cei doi autori (dar dacă este într-adevăr așa doar cititorii pot spune).

Marius Conkan:

Întotdeauna a existat un public pregătit să citească și să asculte povești, dar nu întotdeauna poveștile au fost pe măsura așteptării publicului. Era nevoie și de un ținut al nostru, autohton, chiar dacă până la urmă Ținutul Celălalt… se globalizează.


7. E o întreagă lume nouă în această carte. Nu v-ați gândit la un dicționar al “Ținutului Celălalt”?

Ruxandra Cesereanu:

Cred că Marius a avut la un moment dat ideea vagă a unui astfel de dicționar, dar am abandonat-o amândoi dintr-un soi de comoditate auctorială (deja proiectul avea multe componente – poezie, manuscris alternativ de poezie, proză, spațiu virtual; ne gândisem la un moment dat inclusiv la benzi desenate cu Ținutul Celălalt sau chiar la un joc pe computer; apoi nu știam nici noi exact cât de amplu sau redus ar fi fost respectivul dicționar). Întrebarea de acum este, însă, mai mult decât binevenită întrucât ne mobilizează empatic. Pe blogul www.tinutulcelalalt.blogspot.com am putea realiza chiar acest dicționar, de ce nu? Mulțumim pentru sugestie și imbold.

Marius Conkan:

Ar fi interesant un dicționar cu personaje și locuri din Ținutul Celălalt, care să ajute cititorul în călătoria sa prin această "lume nouă". Din câte îmi amintesc, un asemenea dicționar a fost întocmit pentru Cronicile din Narnia, de C. S. Lewis.


8. Care este povestea celor cinci papyrusuri?

Ruxandra Cesereanu:

Împărțirea manuscrisului Ținutul Celălalt în cinci papyrusuri a survenit doar la șlefuirea finală a cărții (înainte să propunem textul definitivat la editură). Recitind cu lupa manuscrisul și corectându-l, am decis împreună să nu lăsăm poemele-capitole din carte să plutească aleatoriu unul după altul (în șir ori în șnur), ci să le grupăm pe papyrusuri, în funcție de liantul dintre poeme și partituri și în funcție de temă.

Marius Conkan:

Ținutul Celălalt conține și o dimensiune mitică (e vorba de o mitologie inventată, referitoare la zeul Olikups, la zeița Pandișpan etc.) – de aceea, pe lângă explicația oferită de Ruxandra Cesereanu, mai spun că împărțirea în cinci papyrusuri a cărții face trimitere la o lume arhetipală, o lume-palimpsest, care a supraviețuit timpului, prin parcurgerea mai multor stadii imaginare, de la cele mitice, la cele de resemantizare a unor narațiuni fantasy.


9. Cum a fost experiența acestui proiect scris în doi?

Ruxandra Cesereanu:

Provocarea noastră, a celor doi autori ai Ținutului Celălalt, a fost legată nu doar de transgresarea limitelor limbajului poetic, ci și de găsirea unei soluții pentru a reda o gândire de tip Down, prin mintea unor prichindei. Cuvintele, limbajul erau una, gândirea era, însă, ceva chiar mai greu de izbutit. Cum puteam să redăm așa ceva, să sugerăm rupturile de sens în mintea unor copilași? Acestea au fost neliniștile noastre esențiale și de aici a și venit provocarea majoră. Firește, am avut la îndemână câteva mostre de texte reale (deși foarte puține, vreo cinci pagini, nu mai mult) ale unor astfel de copilași, astfel încât să încercăm să pricepem, lingvistic și stilistic vorbind, măcar un minim mecanism al felului în care noi înșine să producem poemul ca atare. Pentru mine Ținutul Celălalt este/a fost o experiență teribilă și iluminatoare. Ce știu sigur este că, după Submarinul iertat scris cu Andrei Codrescu și mai ales, după proiectul Ținutul Celălalt, concretizat cu Marius Conkan, experiențele mele limită la două mâini (sau la patru mâini, cum îmi place să spun) s-au încheiat. Am experimentat poetic tot ce era posibil și imposibil.

Marius Conkan:

Extatică, fiindcă îmi scriam aproape electrizat partiturile, întemeietoare de lumi compensatorii (întrucât a presupus o călătorie până la capătul imaginației fiecăruia dintre cei doi autori), și minunată (cum ar spune Lewis Carroll care constituie, în viziunea mea, matricea acestui gen de literatură).